Suntem martorii unor zile triste, încărcate de durere și la propriu și la figurat. Zile în care realizăm ca viața atârnă de un fir de ață și este total în afara controlului nostru, oricât am încerca sau am crede că putem ține hățurile
Dincolo de păreri și opinii din cele mai diverse, stupide, pline de compasiune sau altele de ură neașteptată te macină gândul că ai fi putu fi în locul lor sau copilul tău ar fi putut fi acolo în tragedia din Club Colective. Eu nu-mi permit să comentez, să emit păreri sau să arăt cu degetul pentru că, așa cum au făcut toți, am închis ochii de câte ori am fost in cluburi și am sperat ca totul va fi bine. Nu ne-am alertat și nu ne-am scandalizat deși am observat ca este supra aglomerat, ca nu există ieșiri de urgență, că nu poți ajunge nici la toaletă prin haosul creat de euforia unei melodii bune dar în cazuri de urgență? Am continuat să ne trăim călduț serile cu prietenii crezând că suntem cei mai buni, tari, puternici și invincibili.
Să se odihnească în pace sufletele celor duși dintre noi și să li se ușureze suferința celor rămași!
O astfel de tragedie are multe cauze: materiale, spirituale dar întotdeauna va ieși în prim plan un întreg șir de acțiuni și decizii nefericite profund umane care aduc după sine nenorocirea. Strat după strat se adună decizii greșite, oameni nepotriviți sau nepricepuți, indolență, delăsare, neștiință, dezinteres, atribute pe care nu le poți pune doar pe seama unora ci câte puțin pe seama tuturor. Ca în orice dezastru există un factor final care îl declanșează dar fondul nefericit este creat, bine așezat de faptele și deciziile noastre.
Fiecare decizie greșită luată în fiecare moment au creau eșafodul. Artificiile au fost doar scânteia. Putea fi la fel de simplu o țigare sau un scurt circuit – rezultatul era același. Trupa despre care se crede că invoca forțele răului sau mai degrabă se juca de-a invocarea împreună cu cei din public, unul din patroni aflat la al 3-lea incendiu care se pare că nu a învățat nimic din lecțiile vieții, ceilalți patroni care au închis ochii de dragul banilor la nereguli de bun simț, toate îmbibate de o prostie fenomenală de a te juca la propriu cu focul acolo unde nu trebuie sub argumentul și mai stupid că nu e prima dată când se dau artificii în spațiu închis și până acum nu s-a întâmplat nimic, toate sunt decizii. Toate pun amprenta pe destine, toate au un rezultat. Iar când toate deciziile proaste se aliniază rezultatul este catastrofal.
Mi-e greu să-mi adun cuvintele, nu-mi iese din minte ultima vizită într-un club, la un concert de altfel foarte tare, atunci când i-am spus soțului meu râzând: ” Dacă se întâmplă acum ceva, murim ca șobolanii “. Și am râs… am continuat distracția…
Ce vreau însă să spun este că deși destinul îl primim, rezultatul final ni-l facem singuri. Fie că este destinul individual sau colectiv, liberul arbitru este cel ce ne definește. Destinul, energiile, ceasul rău sau bun, norocul au rolul de a înclina balanța într-o parte sau alta, de a ne oferi răspunsuri pe care tot noi decidem dacă le luăm sau nu în seamă însă finalul ne aparține nu doar nouă ca individ ci întregii comunități, grup, familie, toți fiind conectați prin mecanismul cauză – efect
Nu pot să trag nici o concluzie, nici să sugerez ce este de făcut. Pot doar să observ cum răul a creat bine în altă parte prin medicii care au făcut minuni, cum moartea aduce viață în cei rămași trezindu-i din amorțeală, și cum chiar în mod tragic echilibrul caută să se restabilească.
Nu pot decât să încerc să fiu alături de cei în suferință prin a fi mai bună cu cei de lângă mine, a iubi mai mult și a încerca să compensez prin binele de aici răul de acolo, totul pentru un oarecare echilibru necesar nouă tuturor
Dacă credeți ca cele scrise mai sus ar putea aduce puțin bine puteți să-l dați mai departe prietenilor, iubiților sau iubitelor, părinților sau copiilor voștri ca un semn de iubire și bucurie că sunt lângă voi
Cu drag,
Ioana
